luni, 25 septembrie 2017

Paulownia- scurt istoric, origini, caracteristici si plantare

Este popular in tara sa nativa, China datorita utilizarii sale pentru impadurire, plantarea pe marginile drumurilor si pentru proprietatile sale decorative.
Denumirea sa a fost de Pavlovnia, in onoarea reginei Anna Pavlovna a Olandei, fiica tarului Paul I al Rusiei. Din acest motiv mai este numit si “Copacul Printesei”.
Paulownia este cunoscut şi sub denumirea de „Copacul Pasarii Phoenix“ datorita puterii sale incredibile de regenerare.  Cu fiecare taiere el creste mai repede si mai puternic.

In Europa copacul a primit foarte multe denumiri – Copacul lui Adam – referindu-se la primul om,Adam.

In Japonia traditia spune ca atunci cand se naste o fata intr-o familie, se planteaza un copac de Paulownia. Dupa ce ea se casatoreste, copacul trebuie taiat, iar cufarul de nunta sa fie construit din el. O alta traditie, dar de data aceasta din China, se spune ca atunci cand o fata se casatoreste, copacul trebuie taiat, iar din lemnul obtinut se confectioneaza mobila si se da ca zestre.

Paulownia Tomentosa este specia care se adapteaza cel mai bine in Romania din punct de vedere climatic si al solului. Copacii Paulownia Tomentosa plantati  pe strada Toamnei, Rm. Sarat sunt martorii acestui fapt, de mai bine de 25 de ani.
Copacul are o crestere rapida de minim 3 m pe an.
Un arbore Paulownia sanatos poate rezista timp de 80 pana la 100 de ani.
Paulownia este cea mai buna  solutie la problemele legate de mediu!
Este extrem de potrivit in impadurirea zonelor cu risc de eroziune, in reimpadurirea padurilor defrisate si arse, este de asemenea potrivit pentru infiintarea perdelelor de protectie pentru drumuri cu rolul de a bloca zapada.

Frunzele de Paulownia sunt in forma de inima si pot depasi cu usurinta 70cm in diametru, asadar ele absorb o cantitate destul de mare de dioxid de carbon, eliberand in acelasi timp in natura un volum de oxigen foarte important.

 Aceste frunzele imense si coroana mare asigura umbra in locurile de odihna, astfel incat un parc cu paulownia ofera racoare in mijlocul caldurii si al prafului din marile orase. Daca intr-adevar exista un copac care sa fie denumit “plamanii orasului” – acesta este paulownia.

  Paulownia este un copac melifer, dintr-un hectar albinele produc intre 700-1000kg de miere de cea mai buna calitate. Paulownia tomentosa  infloreste in luna Mai, florile au  culoarea violet deschis, forma de clopotel de 5-6 cm lungime, sunt  placut mirositoare. 

Lemnul de paulownia poate fi folosit in productia diferitelor articole: mobila, jucarii, rechizite scolare,  parchet, usi, ferestre, cutii de ambalare, rame,  ladite de transportare, hartie, placaj, butoaie si putini, obiecte de uz casnic si artizanale, constructii navale, aeronave, instrumente muzicale, sclupturi, articole sportive,  bijuterii, articole de decorat.



Se poate obtine o cantitate mare de biomasa,  paulownia fiind folosita ca furaje pentru animale dar si pentru multe alte scopuri, ca material pentru surse alternative de energie regenerabilă.


Din lemnul Paulowniei se produc peleti si brichete facute din rumegusul presat, rezultat in urma taierii buştenilor.




Paulownia este de asemenea planta medicinala folosita datorita substantelor chimice pe care le contine. Medicamentele preparate din frunze, fructe si lemn de Paulownia, au efecte in bronsite si reducerea tusei.

Frunzele de Paulownia contin acid ursolic si sunt folosite in medicina traditionala datorita efectelor terapeutice, cum ar fi: anti-microbian, anti-viral, anti-hepartic, anti-inflamator, pentru tratamentul tumorilor si al ulcerului.






Paulownia este folosita si in industria cosmetica in producerea de parfumuri si creme.  De asemenea, este bun pentru regenerarea parului, se spune ca determina cresterea parului si innegreste parul albit.


Si florile pot fi folosite in acelasi scop, aroma acestora fiind una asemanatoare vaniliei sau migdalelor, lucru datorat continutului de heliotropină.




Paulownia se inmulteste  prin seminte, butasi si drajoni.

Cum plantam butasii de paulownia

 

 - facem o groapa adanca de aprox. 40-50 cm
- facem un amestec de mranita cu pamant si umplem un sfert  din groapa
- fixam radacina in groapa si completam cu  amestecul de pamant si mranita
- lasam afara aprox. 5 cm din tulpina
-formam  un musuroi de pamant pentru plantarile de toamna tarzii
Primavara devreme, inainte de a germina mugurii indepartam musuroiul de pamant


Primavara vor apare lastarii. Il vom lasa pe cel mai puternic, restul ii vom rupe.
Vom iriga de fiecare data cand avem posibilitatea.
Un copac are nevoie de 20 l apa/saptamana.




2 comentarii:

  1. Superb articol si foarte folositor!
    Cum sa nu iti fie drag copacul acesta minunat? <3
    Iti multumim mult Adriana pentru ca ni l-ai prezentat si pentru cum ii iubesti si ingrisesti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc din inima Rux, ma bucur ca articolul e de folos. :)

    RăspundețiȘtergere